Dragostea nu te face prizonier într-o relaţie

[url=]

Singurătatea", un cuvânt care şi acum mă face să vreau să închid ochii pentru o secundă şi să încerc să alung tot ceea ce înseamnă acel cuvânt, din fiinţa mea. Cineva mi-a spus odată „Bucură-te de singurătate!", în gândul meu am spus „o să încerc", dar nu am încercat, am încercat doar în modul în care ştiam eu să mă bucur de singurătate.

Singurătatea poate fi o bucurie, să stai cu tine însuţi, să ai timp să discuţi cu tine, cu Dumnezeu, să te gândeşti, dar poate fi şi un demon atunci când constaţi că „eşti singur", atunci când în minte îţi apar dintr-o dată dar atât de grăbite cuvintele „eşti singură." şi simţi că s-a distrus totul. Singurătatea atunci când este demon, când iei demonul din ea, atunci îţi poate distruge viaţa, a ta şi în mod straniu a celorlalţi. Fiindcă demonul acela te face slab, neputincios, fără dorinţă de viaţă, iar când apare o altă persoană te face dependentă de acel om.

„Dragostea este liberă", ştim cuvintele acestea, dar oare ştim ce înseamnă? Dragostea nu constrânge pe nimeni, poate trăi la distanţă, este liberă de iluzii, nu este subjugată şi nici nu subjugă, dragostea nu este dependentă.

Într-o zi ascultam o melodie, o melodie străină pe care o ştiam şi care în trecut îmi plăcuse foarte mult, dar pe care am ajuns să o ascult rar, în ziua aceea am ascultat-o iar când am ajuns la un vers care spunea „vreau să mor/fără dragostea ta/totul e un dezastru/" , am oprit melodia şi de atunci nici n-am mai ascultat-o. Am început să am o reacţie urâtă, un tremur de fiecare dată când văd astfel de versuri sau fragmente din cărţi. De curând găsisem o carte, care iniţial începuse destul de bine, până când m-am lovit de cuvinte precum „depind", „dependent" etc şi am avut o reacţie cum nu mai avusesem până acum niciodată la astfel de cuvinte.

Şi încă mă întreb dacă asta înseamnă dragostea: să depinzi de cineva. Şi ceva îmi spune că nu, îmi apar în minte cuvintele părintelui Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa „Dragostea este întotdeauna liberă..."

Sunt momente în viaţă când avem nevoie de anumite persoane, deşi poate „nevoie" este un cuvânt prea greu. Nevoia presupune o necesitate, ceva de care nu te poţi lipsi, iar într-o definiţie puţin mai exagerată, dar nu greşită, ceva fără de care nu poţi trăi. De aceea expresia „am avut nevoie de cineva", nu este cea mai corectă. Da, sunt perioade în viaţă când cineva ne lipseşte şi ar trebui să fie acolo, când ne-ar face infinit de mult bine dacă ar fi în viaţa noastră, dar totuşi, putem supravieţui de fără acea persoană, ne lasă răni în suflet lipsa ei, dar putem trăi fără ea şi chiar să ne vindecăm de acele răni, de aceea cuvântul „nevoie" nu este cel mai potrivit, cel puţin nu în toate cazurile.

Dragostea nu te anulezează ca persoană, te face să-ţi anulezi egoismul, dar nu pe tine, ca persoană, nu personalitatea ta, aceea rămâne, rămâi tu, ca persoană şi mai ales, evoluezi, creşti din punct de vedere spiritual, sufletesc, duhovnicește.

Îmi amintesc o replică dintr-un film, unul dintre personaje era orb şi îi spunea celuilalt „Dacă tu ai pleca, nu ştiu cum aş putea să merg mai departe..." pe cât de frumos pare la prima vedere, pe atât de periculos arată când te gândeşti mai profund.

Este admirabil că o persoană are puterea şi caracterul de a ajuta o altă persoană să iasă dintr-o depresie, să se lupte şi să nu se resemneze în faţa unui handicap fizic, dar în clipa în care acea persoană devine dependentă de cealălat, atunci a reuşit să treacă peste handicapul fizic, dar a devenit handicapat din punct de vedere emoţional, spiritual, devenind dependent şi neputincios fără acea persoană.

Oare ne gândim cât de des întâlnim în melodiile de dragoste, în filmele de dragoste americane, majoritatea, dependenţa sub formă de dragoste?

Dragostea te face să mergi mai departe, îţi dă energie, dependenţa te face să te simţi neputincios fără acea persoană, care devine un drog, un calmant, un refugiu. Nu este greşit să avem fiecare un refugiu al nostru, dar atunci când fără acel lucru sau acea persoană nu putem să trăim viaţa, devine mai mult decât un refugiu, devine un loc în care te ascunzi fiindcă realizezi că nu poţi să faci faţă necazurilor cu care te confrunţi şi practic pui persoana respectivă să lupte în locul tău, să îţi promită că „va fi bine", sau să te ascundă, să devină o închisoare a ta, pe care o accepţi benevol şi din care ai siguranţa că nimeni nu te poate lua, iar asta înseamnă laşitate, dragostea nu este laşă. Dragostea nu dă putere, ascunzând în braţele ei pe cineva, dragostea dă putere lăsându-l pe om să se lupte singur şi fiindu-i alături în fiecare moment, prinzându-l în mâinile ei doar atunci când omul cade, nu când crede el că va cădea.
Dragostea nu închide oamenii unii într-alţii, nu îţi dă iluzia egoistă că „eu sunt tot ce are nevoie acea persoană" şi nici nu te face să crezi că vei găsi totul într-o persoană şi vei putea trăi fără alte persoane în jur, fără alte vise, fără alte ocupaţii, fără aer.
Dragostea dimpotrivă te lasă şi chiar te face să îţi creezi toate acestea.
Dragostea nu te face prizonier într-o relaţie, nu te face să te sufoci fără acea persoană şi nici nu te lasă să cazi în genunchi atunci când cealaltă persoană decide să plece din viaţa ta.
Dragostea nu te obligă să rămâi prins într-un trecut şi nici să adopţi iluzia ca un mod de viaţă. Dragostea nu obligă nici pe celălalt să îţi dea un răspuns, să îţi fie alături, să îţi dea explicaţii, să renunţe la viaţa lui pentru a trăi viaţa pe care ţi-ai imaginat-o tu că i s-ar potrivi, că ţi s-ar potrivi şi ţie.
Dragostea nu obligă, dragostea, oferă libertate.
Poate că articolul acesta l-am scris în primul rând pentru mine, gâsind astfel nişte răspunsuri, la care nu mă aşteptam să le găsesc.
Poate că de atâtea ori am crezut că dragostea şi fericirea înseamnă să „ţii cu dinţii" de cineva şi să-i ceri acelei persoane să facă la fel, la rândul ei, iar dacă nu face aşa înseamnă că nu mă iubeşte. Poate că de atâtea ori am crezut că dragostea înseamnă să plângi din cauza că cineva nu poate fi lângă tine şi de atâtea ori am plâns din cauza asta şi nicio clipă nu mi-am dat seama că de fapt erau lacrimi, dar nu era niciun pic de dragoste, era doar o dependenţă fără somn.
De atâtea ori am crezut că dragostea înseamnă să faci lucruri nebuneşti care nu duc la nimic, lucruri nebuneşti crescute de o iluzie, de atâtea ori am crezut că dragostea înseamnă felul în care ştiam eu că trebuie să se comporte, să răspundă o persoană la modul în care eu mă comportam, la rândul meu.
Antoine de Saint-Exupery spunea „Dragostea care se roagă este frumoasă, dar cea care imploră este a unei slugi."

Sursa aici